Sarbatorile de iarna s-au inscris in trendul ...clasic, cum imi place sa le spun. Un clasic placut si frumos. O multitudine de trairi minunate alaturi de nepotica mea. Incep sa ma obisnuiesc cu titulatura de bunic. Mai greu la inceput, dar parca incetul cu incetul totul devine normal. Un normal frumos, nu acel normal cotidian care te scoate din minti uneori. Te scoate din minti cu anormalitatea lui.
Incep asa incet sa trec si eu la statutul de...blogger. :) Am ajutor, dar singur nu se poate. Incerc sa ma integrez in acest placut mediu. E interesant sa lasi ideile sa curga, e greu uneori sa gasesti cuvintele potrivite, e usor sa lasi degetele sa tasteze, atunci cand stii ce vrei sa scrii. Nu e usor sa gasesti subiecte, sau nu e usor sa-ti aduni ideile si sa le asterni pe blog.
Ai zice ca pe blog poti sa scrii orice si totusi nu e asa. Si aici trebuie sa te cenzurezi putini. Totusi sunt lucruri pe care trebuie sa le tii pentru tine. Nu poti fi chiar asa de sincer. Poti sa fii sincer, insa...cenzurat putin. O cenzura care se impune a fi proprie, nicidecum impusa de cineva. Parca nu ai vrea sa le "dezvlesti", chiar atat de mult. Nuditatea gandirii o pastrezi pentru tine si incerci sa o lasi o imbraci intr-o haina, ce poate fi aratata, prezentata. :)
Am sa incheie postarea aceasta, cu un cantec clasica de mare valoare.Si apropo, cum ma descurc cu scrisul? :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu